Blue

In cinstea ta am devenit albastru. Ca un ocean de buzunar, plin de adancuri mariane si stoluri de balene. Sunt albastru si cred ca voi pierde din minti, ai un fel anume de a intra si de a-mi salta pielea si simturile, am incercat confuzii si mi-e rusine. Antenele homarului devin pentru prima data vesele, sa stii. Sunt in mijlocul unei hore de nisip si miroase-a tine, femeie, miroase drumul pe care m-am dus si cel pe care am venit, cel in mijlocul caruia stau si te astept. Ploua violent cu intersectii in jurul meu si ma tumefiaza tot felul de indicatoare, e nou vartejul iar din mijlocul lui ti se vad degetele… Aratatorul tau ma cheama sau ma alunga?

Buridanisme

Nu pot deschide fereastra. E si albastra pe deasupra, culoare ce are darul de a ma scoate din minti. De la ochi pana la esarfe. Trag de ea, am incercat toate manerele. Imposibil, pare tintuita de mana unui nemernic ce vrea cu tot dinadinsul sa fiu captiv. Prizonier absent in fata unei ferestre-carcera. Nu se vede nimic prin ea. Nu vad aer, cer, nu vad nici macar vreo pasare ce-si arunca solemnul gainat spre mine. Sunt doar niste caramizi puse unele peste altele, strict inchegate, ce miros a proaspat. A ciment viguros. Sunt acum intre doua mirosuri iar nasul e o busola bolunda. In fata e cel de piatra vanata, mirosul ce uneste caramizile astea neghioabe, iar in spate sunt algele ce ma cheama. Da, in spatele meu nu e nimic, doar oceanul in fata caruia am stat toata noaptea. Si totusi trag de fereastra. Mi-au inghetat salele de-atata libertate…