Calator printre pesti, razand…

Am sa intru cu forta si-ti voi da gandurile la o parte, nu-mi folosesc. La fel si picioarele, am sa mi le urc pe umeri si te voi ruga sa-mi culegi pestii uscati ce rad pe sarma. Ai o carafa cu vin rece la indemana? As vrea sa mi-o torn pe ceafa, sa-mi putrezeasca mizerabilele intentii despre care nu am spus nimic pana acum. Cica iubirile pot porni din mijlocul palmei, din priviri sau de la sold… Tu ce ai de spus? Mi se spune uneori “homarule”, antenele mele sunt atat de epuizate. Atat de obosit ma gasesc acum cand continentele se schimba, raman in urma, cand senzatiile contrasteaza atat de tare, atat de in genunchi ma aflu incat gatul meu ar pocni in mii de bucati daca mi-as salta capul pentru a privi pe cineva direct in pupila.

Sulite

A fost, odata, un fel de ploaie… Picaturile ii erau nehotarate, ciungi si lenese. Nu cadeau cum trebuie. Mi-am pierdut o vara intreaga asteptand ploaia asta si mi-a inselat asteptarile, mi le-a calcat in picioare asa cum un elefant isi pierde echilibrul pe zeama unui cefalopod. Cred ca mi-e putin teama de noapte si de umezeala, o fi asta motivul pentru care directia picurilor mi se pare indecent de nepotrivita. Am amintiri acum de la ultima tornada, eram acolo, pe malul oceanului, si am fost cu totii acoperiti de nisip, de vreascuri si de sulite. Cadeau ploile ca sulitele zeilor innebuniti de plictiseala, deveniseram tinte predilecte si bratele ni se deschisesera larg. Una intra adanc intre clavicula si prima coasta, cea de-a doua ma strapunse la doua degete sub buric. Dar am avut noroc, a devenit imediat un strop ce mi-a lins rana. Uit. Uit mereu ca ungherele-mi sunt pline cu umbre. Si storc ploi ciunge…